Analize medicale, intre clasic si modern

Cu rare excepții, singurele teste pe care le recomand sunt cele care influenţează tratamentele pe care le prescriu și nu sunt teste „de curiozitate” care costă mulţi bani, dar nu aduc niciun beneficiu planului de tratament.

Dr. James A. Neubrander

În general, analizele de laborator utilizează probe biologice precum sânge/ser, urină, materii fecale, salivă, diferite fragmente de ţesuturi (biopsii), fire de păr. Rezultatele acestor teste reprezintă un instrument valoros pentru formularea diagnosticului sau identificarea principalelor disfuncţii din organism şi, implicit, pentru recomandările terapeutice consecutive. În principiu, cele mai uzitate şi indicate analize sunt cele sanguine; sunt accesibile ca preţ, se pot face oriunde, la orice laborator, iar timpul între recoltare şi primirea rezultatelor este relativ scurt.

Totul stă însă în interpretarea acestora; aici intervine frumuseţea bogăţiei informaţiilor oferite de o „simplă” analiză sanguină (în jargon medical, „analize de rutină”).

Propun analogia cu un microscop: cu cât utilizăm o lentilă de mai mare putere, cu atât se observă detaliile, şi cu atât obţinem informaţii mai amănunţite şi mai valoroase.

• Modelul clasic, alopat – e ca şi cum am privi cu ochiul liber; sesizăm anumite aspecte, însă prea puţine ca să ne indice precis ceva anume (de aceea majoritatea pacienţilor cu anumite acuze primesc analize „bune”). Nu oferă nici date privind integrarea acestor valori în tot ce presupune compusul psihosomatic uman.
• Modelul Medicinei Funcţionale – e ca şi cum am privi printr-o lentilă de putere mai mare: se văd mai multe nuanţe, ne oferă o plajă mai mare de interpretare, însă tot nespecifice în raport cu starea de moment a pacientului (şi cu eventuale tendinţe spre anumite disfuncţii).
• Modelul Endobiogenic (modelul sistemelor biologice) – se obţine un focus maxim, optim, care surprinde detalii dintre cele mai fine; fiind model matematic şi bazat pe tehnologia informatică, calculează zeci/sute de indexuri, prin analiză şi integrare, şi oferă informaţii amănunţite asupra modului în care interacţionează diferitele sisteme, funcţii, tendinţe.

Astfel, în funcţie de modelul medical adoptat, practicianul poate face uz de informaţiile oferite. Desigur că tindem spre a afla cât mai multe detalii, astfel încât şi recomandările să fie pe măsură. Modelul ideal reprezintă o îmbinare a celor trei – alopat, funcţional şi endobiogenic.

Dr. Tofan Bogdan